Cruzimea ucigaşului Vlădan şi învăţăturile şefului Poliţiei Române legate de libertatea de-a trage cu arma

După masacrul din centrul Bucureştiului săvârşit de angajatul MI Gheorghe Vlădan, aflăm – ca să vedeţi ce surpriză! – că omul a primit ilegal arma crimei. Cel puţin aşa a declarat chestorul Liviu Popa, şeful Poliţiei Române.

N-am să insist asupra blă-bla-blă-urilor aceluiaşi chestor legate de vinovaţii din poliţie care – după cum se jură Popa pe cascheta sa de şef cel mare – vor plăti pentru că i-au înlesnit lui Vlădan drumul către o armă de foc.

Reţin altceva. Domnul Popa a declarat că în România nu se impune deţinerea unei arme letale pentru autoapărare şi a anunţat că vor fi înăsprite condiţiile obţinerii unui permis de port-armă. Cam târziu a ajuns şeful poliţiei la această concluzie, de vreme ce în ţărişoara noastră dragă se trage cu arma de o bună bucată de vreme. Chiar şi-n urma unei banale dispute în trafic sunt făcute zob ba o lunetă, ba un parbriz, ba aflăm de o portieră găurită de glonţe. Să nu ştie chestorul câţi iresponsabili deţin arme de foc? Mă îndoiesc.

Lui Gheorghe Vlădan i-a luat 3 minute şi 27 de secunde ca să omoare două femei, să rănească alte şase, să schimbe definitiv viaţa a zeci de oameni – ma refer la rudele victimelor. Însă la ce interese sunt în joc, oare cât timp va fi necesar pentru ca să se înăsprească regimul armelor? Păi cred că o eternitate şi ceva.

Vlădan a comis un masacru din frica de-a înfrunta realitatea. Frica lui de viaţă, care nu se manifestă de azi, de ieri, nu i-a fost doar o sursă de fantasme şi superstiţii, ci şi una de cruzime, demonstrată plenar chiar în centrul Bucureştiului. Aşa că profilul său psihologic n-avea cum să le scape celor care i-au pus arma în mână.
Dacă Liviu Popa, şeful Poliţiei Române, chiar  doreşte să prindă taurul de coarne, înainte de-a vorbi despre înăsprirea condiţiilor de obţinere a unui permis de port-armă, ar fi bine să ne spună, în urma unor investigaţii serioase prin propriile hârţoage, câţi Vlădani deţin arme letale în România. Ar fi doar un exerciţiu de transparenţă. Cunoaştem exact care-i situaţia şi, apoi, chiar se poate face o dezbatere eficientă pe această temă. Altfel, discutăm vorbe.