Dacă ne luăm după CNCD, Olguţa Vasilescu are libertatea de exprimare, nu însă şi Iohannis. În rest, manele asurzitoare cât cuprinde

Nu cred că există acum în România un organism mai infectat politic decât Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD), care are legătură cu discriminarea reală precum baba cu mitraliera. Părerea mea, vorba lu’ nea Nicu Văcăroiu.

Am să încep cu ultima poveste marca CNCD, legată de manele. E absolut năucitoare. Aşadar, dacă se preconizează ca la Timişoara să nu se mai difuzeze manele în spaţiul public, asta reprezintă, conform deciziei de ieri a CNCD-ului condus de Csaba Ferenc Asztalos, discriminare și încălcarea dreptului la demnitate. De unde pricep că, în cazul în care vreo autoritate doreşte ca în ţara asta să nu mai urle subcultura în spaţiul public, e de rău. În consecinţă, dacă vei reclama că ţi se sparg timpanele din cauza ritmurilor halucinante, vei auzi, cu greu, că vacarmul nu poate fi oprit, fiindcă se încalcă demnitatea umană.

În schimb, dacă Lia Olguța Vasilescu spune: Domnul Klaus, cred deja, se și vede șef de lagăr de concentrare și toți PSD-iștii băgați acolo la reeducare, declaraţia ei se încadrează în limita libertății de exprimare, după cum ne spune tot CNCD.

Acelaşi CNCD consideră însă că declaraţia lui Klaus Iohannis, cea cu Jó napot kívánok, una eminamente politică, legată de faptul că PSD a ajutat UDMR să treacă prin Camera Deputaților o lege prin care se poate da autonomie largă Ținutului Secuiesc reprezintă faptă de discriminare și încalcă dreptul la demnitate pe criteriul de apartenență etnică/națională.

Păi dacă tot veni vorba despre libertatea de exprimare pe care o are Olguţa Vasilescu, conform CNCD, consemnez că foarte mulţi români şi-au luat libertatea să exprime public faptul că sunt mândri pentru că Iohannis, un sas, aflat acum în funcţia de preşedinte, cere imperativ respectarea Constituţiei. Este vorba despre Articolul 3, alineatul 1, care sună exact aşa: Teritoriul României este inalienabil, dar şi despre respectarea Articolului 1, alineatul 1 din legea fundamnetală: România este stat naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil.

Dacă cineva de la Realitatea Tv, care nu îmi este deloc simpatic, spune că Wass Albert, scriitor maghiar, născut în Transilvania, a fost un criminal de război şi n-ar trebui să aibă statui în România, nu pot decât să-i dau dreptate, în pofida faptului că este amendat de CNCD-ul condus de Csaba Ferenc Asztalos.

Culmea ipocriziei, ca să ne arate că păstrează echidistanţa politică, CNCD nu l-a sancţionat acum doar pe Iohannis, ci şi pe Dragnea, cu avertisment, pentru – mare atenţie! – o afirmaţie făcută în urmă cu doi ani la adresa protestarilor împotriva guvernului. Ca să vezi cum declaraţiile lui Klaus Iohannis legate de Ţinutul Secuiesc l-a scos din adormire pe Csaba Ferenc Asztalos, care a realizat brusc că fostul lider al PSD a discriminat prin 2018.

Mulţi dintre membrii consiliului director al CNCD orbitează în jurul PSD, dar nu din acest motiv am spus la început că această autoritate a statului, controlată de Parlament, este infectată politic.

Ci pentru că, de pildă, Maria Lazăr (81 de ani) este în prezent unul dintre cei nouă membri cu rang de secretar de stat ai CNCD care sancționează faptele de discriminare. Aceată doamnă, foart bine plătită de stat, a fost, înainte de 1989, tovarăşă în Marea Adunăre Națională, Parlamentul regimului comunist instaurat de Moscova, și membru al Comitetului Central al PCR, partid pentru care discriminarea politică a fost pe primul plan mai bine de 40 de ani în, cu consecinţele tragice şi binecunoscute în România.

Şi dacă tot a venit vorba despre Ţinutul Secuiesc şi cum ar fi fost lezaţi maghiarii în demnitatea lor de o declaraţie politică, după cum spune CNCD, citiţi, atunci când aveţi vreme, Drepturile minorităţii române din Ungaria versus drepturile minorităţii maghiare din România, aşa cum le vede LARICS.

Iar aici, ultima decizie a CNCD.

Un comentariu la „Dacă ne luăm după CNCD, Olguţa Vasilescu are libertatea de exprimare, nu însă şi Iohannis. În rest, manele asurzitoare cât cuprinde”

  1. Asztalos Csaba a spus la RFI: Exprimarea (lui Iohannis) „a da Ardealul ungurilor” echivalează cu „ungurii vor să ne fure Ardealul” Declaratia arata ca el, un produs UDMR suta in suta, l-a amendat pe Iohannis din motive pur poltice. Nici macar nu s-a sfiit sa recunoasca, iar faptul ca ungurii vor Transilvania o spune chiar Viktor Orban, pe fata.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.