După ce a rupt pe genunchi campania Gabrielei Firea, Dana Budeanu s-a dus să-şi cumpere pantofi în Occident: I-au rămas săracii pe tocuri

Dana Budeanu, interviu „telefonat” pentru Gabriela Firea

După ce a rupt pe genunchi campania electorală a Gabrielei Firea, Dana Budeanu, aleasă de fosta primăriţă ca s-o ducă-n zbor spre un nou mandat cu o strategie infailibilă, a plecat să-şi cumpere un set de pantofi.

…Am venit (în Occident – n.m.) să-mi iau pantofi, că mi-aţi rămas pe toate tocurile, săracilor…, afirma Budeanu pe pagina de Facebook. Aşadar, shopping reconfortant şi scump drept autorecompensă pentru campania electorală pe care i-a făcut-o Gabrielei Firea – un maraton al aroganţei stupide cum rar am văzut.

N-am crezut niciodată că Firea e vreo lumină în materie de politichie, dar nici că-i atât de naivă încât să spere că Budeanu îi netezeşte drumul spre un nou mandat doar cu invective la adresa adversarilor primăriţei.

Credea Firea că o influencera care acum clamează cu aroganţă de prost fudul că-şi cumpără încălţări noi din Occident pentru că i-au rămas săracii din România pe tocurile celor vechi, putea convinge  electoratul nehotărât s-o voteze? E o întrebarea de 1.000 de puncte, iar Firea ar trebui să răspundă, mai devreme ori mai târziu. N-ai cum să te dai Maica Tereza sau Pâinea lui Dumnezeu cu biserică la domiciliu, dar să aşezi la pupitrul propagandei o persoană obraznică şi sfidătoare, care-i cataloghează pe români drept sclavi. Prin atitudinea ei agresivă, de mahala, Budeanu n-a făcut decât să îndepărteze de primăriţă pe alegătorii nehotărâţi, dacă nu chiar i-a ostilizat.  

Însă poate răspunde la întrebarea de 1.000 de puncte Florentin Pandele, soţul Gabrielei Firea, devreme ce tot s-a hotărât să dea din casă la RTV, supărat că nu va mai controla, de la Voluntari, primăria Capitalei. Pe lângă informaţiile medicale despre colonul soţiei, împărtăşite cu generozitate de Pandele telespectatorilor, crezând că astfel o ridică la rang de eroină, niscai lămuriri legate de motivele care au stat la baza cârdăşiei dintre fosta primăriţă şi Dana Budeanu ar fi un fleac.

Fragment din postarea Danei Budeanu pe Facebook

Citeşte şi:

4 comentarii la „După ce a rupt pe genunchi campania Gabrielei Firea, Dana Budeanu s-a dus să-şi cumpere pantofi în Occident: I-au rămas săracii pe tocuri”

  1. Doua toape anesteziate de oarece faima aprofundeaza toparlania ridicata la rang de principii inbuibate. Habar nu au macar ca faima si purcoaiele de bani nu garanteaza valoare umana si nici nu vor afla vreodata.

  2. Pe vremuri, Firea spunea in nemarginita ei inteligența: Bucureştenii au de ales între o certitudine, şi acea certitudine sunt eu. Iată ca acum doamna de Voluntari nu mai este o certitudine, motiv pentru care sper sa aflam macar unde s-au dus banii primariei si cate pomeni electorale s-au strâns pe raboj.

  3. Tocmai am citit ultima perla scoasa pe gura de Firea / Ea a pierdut alegerile pentru primarie din cauza unui super atentat la siguranta nationala. E clar, in urmatorii ani va porni in cautarea atentaorilor alaturi de Budeanca.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.