Firea, altarul de la domiciliu, Pandele şi pomenile electorale: Unii cu brizura, alţii cu şampania franţuzească şi coniacul. Vive la différence

Recent, am văzut-o pe Gabriela Firea, primarul Capitalei, pe post de preoteasă, intonând alături de soţul Florentin Pandele, în altarul de la domiciliu, o rugăciune. Apoi, am aflat că, dacă tot s-a spiritualizat adânc în propriul altar, primarul Pandele a distribuit şi pomeni electorale în parohia Voluntari. Dar nu oricum, ci în sacoşe pe care, fireşte, era inscripţionat numele său. În afară de aceste sacoşe, Pandele a distribuit şi oarece Iepuraşi de lux.

Toată tărăşenia cu pomenile lui Pandele din vremea coronavirusului, diferenţiate, nu i-a scăpat însă lui Clotilde Armand, care (franţuzoiacă, deh!)… Citește mai mult

Renate Weber, fă-te că lucrezi

Trăirile intense ale Renatei Weber – cea care a pierdut un loc PE, dar a câştigat, graţie lui Tăriceanu şi mărinimiei lui Dragnea scaunul de Avocat al Poporului – sunt extrem de ciudate, dar şi schimbătoare. Iar modelul abordat de ea la conducerea respectivei instituţii pare a fi: din fiasco în fiasco fără a pierde entuziasmul. Mă refer la entuziasmul de a-i face pe plac lui Tăriceanu, care e convis că nu va fi uitat defininitiv dacă se supără pe Iohannis în vremea coronavirusului.… Citește mai mult

Diversiune bombastică în vremea coronavirusului: După moartea unui român în Germania, «miroase a revoluţie»

Lumea Justiţie (luju.ro), un site cu nume înşelător, pentru că singurul său scop e să lanseze diversiuni isterice, a intrat de multă vreme în jocul dezinformării crase, însă ultima găselniţă în materie de inducere în eroare e de-a dreptul abisală: miroase a revoluţie din cauza unui om care ar fi murit de coronavirus.

Potrivit Der Spiegel, un român de 54 de ani, care lucra la o fermă din zona orașului Bad Krozingen, sosit în Germania la 20 martie 2020, a murit de coronavirus.… Citește mai mult

Propaganda rusă, ultima minciună sfruntată: Iohannis ameninţă românii cu înmormântările

Minciuna sfruntată, o armă pe care propaganda rusă mizează şi în vremea coronavirusului. În timp ce The New York Times scrie despre campaniile pentru dezinformare promovate în ultimii ani de Vladimir Putin, Sputnik, vocea propagandei ruse (oficina România), transmite o ditamai ştire falsă: Iohannis îi amenință pe români cu înmormântările dacă nu stau în case!

În realitate, Iohannis declara că relaxarea legată de măsurile împotriva noului coronavirus nu ne aduce nimic bun, ci dimpotrivă, dar şi că trebui să se revină la acordul dintre MAI și BOR, care prevede că ministerul sprijină împărțirea luminii pentru credincioși în noaptea de Înviere – chestiune care a produs deja extrem de multe controverse.… Citește mai mult

În vremea coronavirusului, «revoltatul» Şerban Nicolae este «materie primă» pentru propaganda rusă

În timp ce, din păcate, în Rusia numărul bolnavilor infectaţi cu noul coronavirus a crescut cu peste 2500 într-o singură zi, iar ambulanţele fac deja cozi kilometrice în faţa spitalelor, propaganda rusă din România continuă să folosească politicienii români drept materie primă de calitate.

De pildă, azi, Sputnik, agenţia de presă a Kremlinului, titra: Șerban Nicolae se revoltă, gata cu mascarada: ”Veţi da socoteală împreună, NU veţi scăpa! În articol este vorba despre faptul că senatorul PSD clamează pe Facebook: Ordonanțele militare neconstituţionale, nelegale!Citește mai mult