Guvenul nu ştie că România a întrat în NATO

Onoratul nostru guvern habar n-are că România a aderat la NATO în 2004. Serios. Nu glumesc.

În articolul 49 al controversatului proiect de modificare a Constituţiei făcut de Guvern –  încă necitit cu atenţie la Palatul Victoria, în pofida faptului că  a fost  trimis  Preşedintelui României, care, la rândul său, l-a trimis spre Consiliul Legislativ, care îl va trimite  Senatului şi Camerei Deputaţilor –  scrie: „Articolul 149 din vechea Constituţie va avea urmatorul  cuprins: «Aderarea Românai la Tratatul Atlanticului de Nord se face prin lege adoptată de Parlament, cu o majoritate de două treimi din numărul membrilor săi»”.… Citește mai mult

Primar contrabandist, cu puşcărie la activ, în Caraş-Severin

Mircia Gutău, primarul Vâlcei zace în puşcărie, Antonie Solomon, edilul-şef al Craiovei aşijderea, iar PDL le-a retras ambilor sprijinul politic, excluzându-i din rândurile sale. Nu la fel a procedat şi cu Omer Radovancovici (foto), primarul comunei Pojejena, judeţul Caraş-Severin, protejatul lui Sorin Frunzăverde. Radovancovici este şeful celei mai mari reţele de ţigări de contrabandă din Clisura Dunării şi a fost arestat în 2006, în cadrul unei operaţiuni de anvergură a DIICOT.

A fost dat în consemn la frontieră, fiind acuzat de săvârşirea infracţiunii de constituire de grup de crimă organizată.… Citește mai mult

Dan Puric, între vorbe duhovniceşti şi actriţele lui Bivolaru

Pe blogul lui Horia Pătraşcu am citit că Dan Puric, „noul profet al neamului românesc!”, este o „mixtură de lecturi din Nae Ionescu, receptat prin Petre Ţuţea, pe care nu se dă în lături să-l şi interpreteze, având talentul actoricesc de partea lui, vorbe duhovniceşti culese de prin cărţile publicate de edituri pioase, vorbe prinse din zbor de la analişti şi jurnalişti, rezultând un ghiveci călugăresc care se pare că e înfulecat cu maximă plăcere de 70.000 de români.”

Claudiu Târziu, un lăudător al actorului, şi nu e singurul, e de altă părere: „Avem în Dan Puric un mărturisitor cu verticalitate aristocratică, fidelitate de soldat, talent oratoric de tribun şi curaj de călugăr nebun întru Hristos.”… Citește mai mult

Vadim are niscai vise erotice care-l bulversează

După ce se petrece un eveniment major, cum ar fi, de pildă, recenta catastrofă aeriană din Rusia, Vadim Tudor se jură că a avut un vis prevestitor. De data aceasta, a primit un mesaj de dincolo legat de moartea elitei politice poloneze (nu-i o noutatate, Tribunul se băga în seamă).

Ca să rămână într-o zonă enigmatică, tot el se întreabă retoric: “Cine, ce forţă i-a trimis, din astral, acest vis atât de clar şi prevestitor de necaz? Numai Dumnezeu ştie…Şi încă o remarcă, pentru cei care cred în numerologie: dezastrul a avut loc în 10 a 4-a, 2010, la ora 10.… Citește mai mult

De ce presa românească nu e solidară cu Traian Băsescu

Traian Băsescu a dat un interviu, marţi, 13 aprilie, la unul dintre posturile de televiziune care l-au sprijinit constant în campania electorală. Preşedintele a lăudat presa poloneză, care în contextul crizei “a creat o atmosfera de solidaritate în jurul unul moment dificil”.

L-a şi îndemnat pe moderatorul emisiunii să răsfoiască presa poloneză pentru a se convinge de acest lucru. A fost un reproş indirect adresat presei româneşti, care n-a încetat să atace guvernul, partidul de guvernământ şi pe preşedinte, făcând abstracţie de criză.… Citește mai mult