Cu Ghişe la psiholog

Senatorul PNL Ioan Ghişe a depus la Senat „Legea jurnalistului”. Dacă va fi votată,  ziariştii vor beneficia de o „carte de jurnalist” şi de un mare pumn în gură.

Despre domnul Ghişe presa a scris că a fost informator la fostei Securităţi. Eu spun doar că domnul Ghişe are mentalitate de miliţian.

Domnul Ghişe stă  toată ziulica la TV şi susţine că Traian Băsescu ar fi dictator. Prin depunerea acestei legi la Senat, Ghişe arată că, de fapt, el adoră statul poliţienesc.… Citește mai mult

Comandante, ai futut ţara! (2) VEZI FILM

După ce Vasile Blaga şi-a dat demisia din funcţia de ministru de Interne, preşedintele Băsescu l-a pupat pe obraji. Apoi, l-a lăudat  pentru întreaga activitate. Fireşte, despre “morţi” numai de bine.

Ceva mai târziu, la înscăunarea lui Igaş, noul ministru de Interne, Traian Băsescu şi-a adus din nou aminte de poliţiştii care l-au înjurat vinerea trecută, la Palat.

„Regret  – a spus preşedintele nostru – că n-am văzut manifestaţia în direct în toată splendoarea ei. (…) E un moment pe care n-am crezut că o să-l trăiesc la Ministerul de Interne sau la altă instituţie care ţine de siguranţa naţională.… Citește mai mult

De ce n-o sfătuiesc pe Oana Mizil să protesteze în zeghe vărgată VEZI FILM

O nouă dilemă. De unde erau straiele de puşcăriaş în care Oana Mizil a protestat marţi în Parlament? O parte a presei scrie că au aparţinut bunicului ei, Paul Niculescu Mizil, înalt demnitar comunist, decedat în 2008. Alta, că parlamentarul protestatar le-a fi procurat de la închisoarea Jilava.

Nu cred că bunicul Oanei Mizil a plecat acasă cu zeghea vărgată de puşcăriaş, după ce a ispăşit pedeapsa la care a fost condamnat pentru că a aprobat masacrul ordonat de către Ceauşescu în decembrie 1989, şi nici că o avea de pe vremea în care comuniştii mai făceau închisoare, pentru că el n-a fost ilegalist.… Citește mai mult

N-a priceput nimic din isprăvile amoroase ale lui Vlădescu

Sebastian Vlădescu, fost ministru de Finanţe, susţine că premierul Emil Boc are o „înţelegere limitată” în ce priveşte complexitatea economiei româneşti.

Eu spun că premierul nu se pricepe în primul rând la oameni, dacă l-a acceptat pe Vlădescu ministru peste finanţele publice.

Pentru cine nu ştie ori nu-şi mai aduce aminte, domnul Vlădescu s-a combinat cu fina sa – se ştie a cui nevastă era – pe care a şi luat-o de soţie, pentru ca, după această ispravă, să se încurce cu naşa care i-a ţinut pirostriile şi să divorţeze de fosta fină.… Citește mai mult