Fătucile din noul val al presei româneşti lovesc, din nou, fulminant!
În timp ce Ion Iliescu și Virgil Măgureanu au fost puşi iar sub acuzare în dosarul Mineriadei din 13-15 iunie 1990, Oana Zamfir, de la Digi 24, îi punea (live) o intrebare inteligentă lui Marian Munteanu.
Cel din urmă a fost lider al studenţilor şi organizator a ceea ce, după căderea lui Ceauşescu, s-a numit Fenomenul Piaţa Universităţii, înăbuşit în sânge de mineri.
„Ați fost şi dumneavoastră în Piaţa Universităţii, în acea perioadă, când au venit minerii?”, dorea să afle duduia.
Uluit, Marian Munteanu a răspuns ironic: „Da, eram pe acolo şi eu, da!…”
Adevărul e că să-l întrebi pe Munteanu dacă a trecut pe acolo, de vreme ce-i de notorietate planetară faptul că minerii au vrut să-l decapiteze, la propriu, cu o secure, tocmai pentru că fusese liderul protestatarilor din Piaţa Universităţii, e o perferomanţă rară – un exerciţiu de gogomănie jurnalistică situat în spaţiu „aproape infinit” dintre abisal şi cosmic.
Totuşi eu îi acord circumstanţe atenunate. Şi asta pentru că ştirista noastră, înaintată la rangul de prezentatoarea a emisiunii România 24, arată bine. Apoi, nu e prima prezentatoare tv care habar n-are ce vorbeşte ori cu cine vorbeşte, precum nici din ce motive a fost angajată.
În rest, vorba nătărăilor: chiar şi minima inteligenţă e o mare prostie în telviziunile noastre de ştiri.