Dan Puric, ultima halucinaţie mistică: Icoanele nu trebuie dezinfectate pe motiv de „igienă creştină”

În timp ce pandemia pricinuită de noul coronavirus parcă a explodat, iar la nivel global avem deja un milion de morţi (dar numărul real ar putea fi dublu sau chiar mai mare), Oana Zamfir l-a invitat pe Dan Puric la Antena 3 că să delireze pe sticlă – sufletele oamenilor ar fi strivite de masca de protecţie faciala.  

Sub mască sunt suflete strivite, speriate, marcate de îndoială, de frică, de temere, spunea Dan Puric la Antena3, în timp ce se afla în plină halucinaţie mistică.… Citește mai mult

Băsescu, atac frontal la Chirieac, Gâdea, Badea, Ursu, Buşcu, Palada, Pieleanu, Savaliuc, catalogaţi drept simbriaşii PSD ori ai lui Voiculescu, promovaţi de propaganda rusă

După dezvăluirea legată de faptul că mai muţi ziarişti şi lideri de opinie ar fi plătiţi de PSD, Traian Băsescu scrie, într-o postare intitulată Mercenarii presei, că aceștia ar fi ”doar nişte simbriaşi slugarnici, promovaţi insistent de televiziunile de ştiri şi consistent preluaţi de agenţia rusească de intoxicare mediatică Sputnik”.

Mercenarii presei!
Mulţi jurnalişti şi analişti autodeclaraşi a fi “independenţi” sunt plătitiţi să-i prostească pe români, scrie Traian Băsescu pe pagina sa de Facebook.

Prima grijă a jurnalistului şi analistului mercenar este să se declare încă de la începutul emisiunii pro-american, pro-UE, pro NATO, când, de fapt, prin ceea ce susţine în emisiune este o biată sculă a propagandei ruseşti, postură dictată chiar de contractul comercial semnat cu cei care îl finanţează.Citește mai mult

Presa românească, ultima frontieră

Fătucile din noul val al presei româneşti lovesc, din nou, fulminant!

În timp ce Ion Iliescu și Virgil Măgureanu au fost puşi iar sub acuzare în dosarul Mineriadei din 13-15 iunie 1990, Oana Zamfir, de la Digi 24, îi punea (live) o intrebare inteligentă lui Marian Munteanu.

Cel din urmă a fost lider al studenţilor şi organizator a ceea ce, după căderea lui Ceauşescu, s-a numit Fenomenul Piaţa Universităţii, înăbuşit în sânge de mineri.

„Ați fost şi dumneavoastră în Piaţa Universităţii, în acea perioadă, când au venit minerii?”,… Citește mai mult