Rovana Plumb credea că înduplecă JURI cu doua case aruncate în joc, dar a primit tot un vot negativ. Ilar, propaganda rusă o dă drept câştigătoare

Crezând că face o mutare inteligent, Rovana Plumb a anunţat azi că împrumutul de 800.000 de lei – cel care i-a blocat numirea în funcția de comisar european, este achitat, după i-ar fi oferit creditoarei sale două apartamente pe care le deţine în România.

Numai că respectiva mutare n-a fost inspirată, ba dimpotrivă, pentru că, tot azi, JURI – Comisia juridică a Parlamentului European, a arătat că nu crede în poveştea cu împrumuturi de peste 170.000 de euro în prag de campanii electorale şi nici că acestea pot fi achitate, transparent, peste noapte, respingând-o definitiv pe Rovana Plumb pe motiv de integritate.

Decizia în cazul Rovanei Plumb a fost luată cu 13 voturi pentru la 7 împotrivă.

Comisarii desemnați (este vorba despre Rovana Plumb şi un europarlamentar maghiar -n.m.) sunt nepotriviți pentru a ocupa funcția în concordanță cu tratatele și codul de conduită”, precizează Comisia care va trimite o scrisoare în acest sens președintelui Parlamentului European.

Episodul de azi a are şi o latură ilară, propaganda rusă, prin vocea Sputnik, agenţie de presă a Kremlinului, vede pe dos lucrurile, titrând cu entuziasm proletar: Rovana Plumb aruncă planul Opoziției în aer: și-a rezolvat problemele la Bruxelles

Într-adevăr, s-a rezolvat: nu se poate.

Ulterior, probabil în urma unor telefoane primite de la Moscova, care, bănuiesc, reproşau corespondenţilor de la Bucureştii că bat câmpii, ignorând evidenţa de dragul PSD, Sputnik a titrat într-un flash, ceva mai rece, sperând că mai poate drege fake news-ul transmis: Rovana Plumb a fost respinsă definitiv de Comisia JURI!

Citeşte şi: Viorica Dăncilă se pune scut pentru Rovana Plumb sau ridicolul vanității politice triotarda

Carmen Avram o trânteşte de-a dreptul halucinant: Nu Rovana Plumb, suspectă că minte, e de vină, ci românii care o sfâșie

Deocamdată, rămâne de văzut dacă se verifcă informaţia că Agenţia Naţională de Integritate (ANI) verifică averea Rovanei Plumb şi suspiciunile legate de un potenţial conflict de interese privind împrumuturile primite de la Elena Loghin şi Ion Neculăescu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.