
După mai bine de 30 de ani de la evenimentele din decembrie 1989, care au dus la căderea lui Nicolae Ceauşescu, Ana Blandiana scrie ceva absolut stupefiant.
În volumul de amintiri cosmetizate Soră lume, publicat la editura Humanitas, Blandiana redă pe două pagini dialogul de la un mic dejun diplomatic, la care au mai participat ministrul de externe francez Roland Dumas, Mircea Dinescu, Doina Cornea şi Ion Caramitru. După cum susţine autoarea volumului, la un moment dat, Roland Dumas a întrebat cine erau tinerii morţi la Intercontinental în zilele Revoluţiei, iar Mircea Dinescu ar fi răspuns batjocoritor: Hitlerjungend (Hitlerjugend este o expresie germană care se traduce: Tineretul hitlerist şi a fost organizația de tineret a Partidului Muncitoresc German Național-Socialist, NSDAP – partidul nazist -n.m).

Încremeniţi de mirare, participanţii la respectivul dejun i-ar fi cerut explicaţii lui Dinescu, iar poetul ar fi spus că nu trebuie să li se exagereze importanţa (tinerilor morţi la revoluţie -n.m.), este vorba despre nişte utecişti care cu puţine zile în urmă scandaseră sloganuri procomuniste. Apoi Dinescu ar fi continuat tot mai furios să bagatelizeze morţii şi să-şi bată joc de apărătorii lor. După cum scrie Ana Blandiana, Mircea Dinescu, eroul din zilele premergătoare revoluţiei nu suporta concurenţa eroilor post mortem care îi umbreau, prin tragedie, celebritatea. Nu le ierta tinerilor, care-şi plătiseră curajul cu viaţa, faptul că, în faţa curajului de a muri, orice altă formă de curaj devenise derizorie.
După acest atac frontal, Mircea Dinescu a declarat pentru cotidianul.ro: De unde dracu’ a scos tâmpenia asta?

Acum mai rămâne de văzut dacă Ion Caramitru confirmă afirmaţiile Anei Blandiana, pentru că din partea lui Roland Dumas, politician socialist, fost ministru francez de externe în perioada 1988-1993, acum în vârstă de 98 de ani, sunt slabe speranţe.
Blandiana doar l-a calcat usor pe bombeu pe marele revolutionar iar reactia bucatarului chef de sinecuri Dinescu a fost anemica. Asteptam urmarea, o repriza de dusuri scotiene. Toate revolutiile isi devoreaza copiii, chiar si cand au miros de bucatarie ranceda tinuta cu banii grei de TVR, adica ai contribuabilului.