Dragnea, Teodorovici, Dăncilă, Vâlcov ne propun să mergem înapoi în comunism

Liviu Dragnea, liderul PSD, şi cel care conduce în realitate Guvernul, vrea să ne întoarcem într-un timp care semănă leit cu utopicul comunism, în pofida faptului că, timp de mai bine de 40 de ani, faţa hidoasă a respectivului sistem ne-a arătat că drumul propus era doar unul înapoi.

În timp ce Dragnea – Teodorovici – Vâlcov – Dăncilă asaltează România din toate direcţiile, vezi doar ce se petrece acum la Bursa de Mărfuri, unde prăbuşirea e dramatică, ca şi la bănci, eu îmi amintesc de Karl Marx şi al său manifest comunist (1848), în care scria: „…Să tremure clasele dominante în faţa unei Revoluţii Comuniste.Citește mai mult

Bogdan Chirieac îl aruncă pe Teodorovici în lupta pentru fotoliul de la Cotroceni: L-ar vota şi doamnele

În timp Liviu Dragnea, liderul PSD, încercă să facă faţă puciştilor din partid, ori celor care-l contestă pe la uşile Înaltei Curţi, Bogdan Chirieac, un fel de purtător de cuvânt mai mult sau mai puţin oficial al PSD, îl „aruncă” în lupta pentru fotoliul de la Cotroceni pe Eugen Teodorovici, actualul ministru al Finanţelor.

Chirieac, numit şi portavocea lui Dragnea, spune că Teodorovici ar putea fi soluţia pentru PSD fiincă – atenţie! – l-ar vota şi doamnele. Greu de comentat argumentul „vizionarului” Chirieac, ca şi subtila povestea cu Marx, pe care n-a prea înţeles-o, oricât m-am străduit.… Citește mai mult

Fiscul nu-l controlează pe fiul lui Dragnea la banii daţi lăutarilor, iar Teodorovici ne învaţă teoria derogării

După ce ANAF a început să trimită tinerilor căsătoriţi solicitări  pentru ca aceştia să declare ce relaţii economice au avut cu PFA, firme sau persoane fizice care le-au furnizat servicii de fotografie, muzică pentru petrecere şi restaurant, aflăm că fiul lui Liviu Dragnea, liderul PSD, este exceptat de la regulă.

Şi ştiţi de ce? Ei bine, pentru că s-a căsătorit recent. Aşa e  în democraţia noastră originală, de excepţie: cei care ne conduc şi, fireşte, rudele lor sunt derogaţi, la rigoare.… Citește mai mult