Văd pe Facebook că se citeşte „O scurtă istorie a goliciunii”, de Philip Carr-Gomm. O poveste (uneori tragică, alteori bizară) legată de reacţia pe care oamenii au avut-o, de-a lungul vremurilor, faţă de trupurile goale – denigrate sau adulate.
Mă bucură să aflu asta – mai potoleşte neliniştea minţii. Pe unii poate chiar îi provoacă să-şi facă viaţa o capodoperă. Însă ce dracu facem cu goliciunea interioară? Dacă cea trupească îmi place, asta chiar mă înspăimântă. E din ce în ce mai răspândită în începutul de mileniu. Ba a devenit atât de intinsă încât şi cerul se întunecă la vederea ei.
( 4 semptembrie 2015)