search
top

Vrăjeala lui Tăriceanu legată de «statul paralel», respinsă la export chiar de cei din familia sa politică

 

Matthijs van Miltenburg, europarlamentar olandez, membru al Grupului Alianţei Liberalilor şi Democraţilor pentru Europa (ALDE), arată, pe Twitter, că nu înghite vrăjeala lui Călin Popescu Tăriceanu, legată de rolul distructiv al „statului paralel” şi al serviciile secrete.

Europarlamentarul şi Tăriceanu, liderul ALDE din România, au discutat în cadrul întâlnii cu uşile închise pe care grupul parlamentar ALDE din PE a avut-o cu președintele Senatului de la București, iar olandezul spune că politicianului român nu are răspunsuri legate combaterea corupţiei în România, ci doar „perdele de fum” care să acopere diminuarea luptei împotriva corupţiei.

Tăriceanu dă vina pe „statul paralel”, pe serviciile secrete din România pentru toate deficienţele în ceea ce priveşte statul de drept. Aceasta este prea simplu, aşa că am întrebat ce măsuri va lua pentru a lupta împotriva corupţiei, pentru a lupta împotriva fraudei şi pentru a acţiona în vederea dezvoltării României, a scris europarlamentaru pe Twitter.

Iar în concluzia, scrie Matthijs van Miltenburg, tot pe Twitter: Nu există răspunsuri din partea domnului Tăriceanu, doar perdele de fum.

 

Traducând din limbajul protocolar, Matthijs van Miltenburg îi transmite lui Călin Popescu Tăriceanu, dar şi celor din ALDE Românai, că minciuna nu poate deveni adevar doar pentru că este spusă de cel aflat la putere.

Van Miltenburg a scris pe Twitter, încă de la începutul întâlnirii cu Tăriceanu, că în grupul ALDE are loc „un schimb de opinii cu privire la situaţia politică din România cu dl Tăriceanu, fost prim-ministru al României„.

De pe site-ul ALDE România nu aflăm nimic despre discuţia lui Tăriceanu cu europarlamentarii din grupul ALDE al Parlamentului European.

Scrie un comentariu

top