O notă de plată pentru un război al flegmelor

După războiul flegmelor generat de suspendarea lui Traian Băsescu, am ajuns într-o situaţie cum nu se poate mai proastă, iar nota de plată e de-a dreptul uriaşă.

De altfel, specialiştii explică foarte bine starea de fapt. Iată doar unul dintre aspecte: „Că a fost sau nu puci ori lovitură de stat, investitorii nu se mai interesează de amănunte, ei rămân doar cu ideea centrală şi, odată speriaţi, e greu să-i mai întorci.”

În ce priveşte referendumul, a relevat, încă o dată, că venim de nicăieri şi mergem niciunde.… Citește mai mult

Până ce Băsescu, Antonescu şi Ponta nu vor striga: „Operaţia a reuşit, pacientul e mort!”, nu se vor lăsa

Incredibil! Traian Băsescu, Crin Antonescu şi Victor Ponta sunt fericiţi. Toţi trei jubilează. În faţa ochilor nu văd decât partea plină a paharului. S-au îmbătat cu apă rece, dar se tem să revină la realitate. Să recunoască faptul că, de fapt, referendumul i-a făcut KO.

În timp ce liderii noştri suspendaţi, interimari ori numiţi, sunt la pământ, Românica-i praf şi pulbere. Dar  – atenţie! – nu asta-i partea cea mai rea, ci faptul că ţara s-a împărţit în două. Între oameni s-a căscat o prăpastie aproape de netrecut cu consecinţe greu de anticipat.… Citește mai mult

Marinela Niţu, maximă transparenţă într-un spectacol trist, cu oarece audienţă

Despre Miron Cozma şi mineriadele sale se vorbeşte doar la trecut. În ce-l priveşte, momentan, vax audienţă, motiv pentru care s-a recurs la varianta B: sânii încă siliconaţi ai Marinelei Niţu.

Aşa că soţioara Luceafărului huilei a intrat în valuri încredinţată că pentru a se afla în centrul atenţiei nu-i suficient să fie doar stupidă, trebuie să aibă şi bune maniere. Iar doamnă chiar le posedă. Pentru că, după cum se vede, nu-i lipsesc ochelarii de soare, un accesoriu absolut obligatoriu în mare.… Citește mai mult

Ponta năzuieşte să fim ce-am fost şi mai mult decât atât

Dacă zici ceva rău despre Antonescu ori despre Ponta, eşti taxat drept băsist. Ei bine, eu nu sunt şi nici n-am fost băsist, ba dimpotrivă. Şi, după cum am mai spus, indiferent de rezultatele referendumului, Băsescu-i deja istorie. Aşa că mă întorc la actualitatea în care ridicolul tandemului Ponta-Antonescu a devenit deja o stare de fapt.

Ponta se laudă în fiecare zi că-şi face datoria. Parcă s-ar fi mutat la Palatul Victoria ca să joace tabinet, dar alte chestiuni arzătoare îl împiedică.… Citește mai mult

Crin Antonescu a început să gândească. În sfârşit, o ştire pozitivă

Imediat după ce Comisia de Etică a Universităţii Bucureşti a hotărât că Victor Ponta a plagiat, premierul s-a întâlnit, la un  restaurant select, cu Crin Antonescu. Bună mişcare. Dacă mănânci, încă exişti – ca să-l parafrazez pe ilustrul Marean Vanghelie.

Sunt momentele cu adevărat grele pentru ţară. Aşa că e bine ca un cap greu de probleme guvernamentale – peste care se aştern şi cele vechi, legate de teza de doctorat, mai mult sau mai puţin plagiată –  să se sprijine pe umărul unui preşedinte, fie el şi interimar.… Citește mai mult