Imaginile surprinse la Predeal, unde Traian Băsescu şi Emil Boc au petrecut
Revelionul, sunt emblematice. Aparent, nu se petrece ceva deosebit – nişte oameni se simt bine. Însă, dacă priveşti cu atenţie fotografiile postate pe citynews.ro, vezi un premier plin de avânt şi elan tineresc, dispus oricând să înclăzească atmosfera, şi un preşedinte care, chiar dacă aparent retras, îl priveşte cu mare atenţie şi condescendenţă – ca şi pe cei din jur -, dar cu ochi de jupân.
Sufletul petrecerii: premierul.… Citește mai mult
Autor: Emil Berdeli
Alianţă pentru împărţirea echitabilă a pielii ursului din pădure

PNL s-a aliat cu PC, iar însurăţeii se vor şi „pupat” în curând Piaţa Independenţei cu PSD. Asta în condiţiile în care Victor Ponta şi Crin Antonescu sunt în relaţii glaciale.
Şi nici relaţia dintre cei doi şi Voiculescu – oricâte partide-televiziune ar avea acesta din urmă – nu cred că s-a încălzit.
Toată mişcarea urmăreşte să impartă echitabil pielea ursului. Numai că patrupedul aleargă vioi prin pădure şi e nevoie de oarece puterinţă să-l culci la pământ.
Nu ştiu încă cine va câştiga din toată tărăşenia, că nu-s Nostradamus, dar, într-un final, marele perdant va fi PNL.… Citește mai mult
Viitor de aur ţara noastră are şi prevăd prin secoli a ei înălţare
Vasile Gheţău (foto), directorul Centrului de Cercetări Demografice al Academiei Române, ne-a spus, printre altele, că „o româncă de etnie romă dă naştere, în medie, la 3 copii, în timp ce o româncă sau o conaţională de etnie maghiară au, în medie, 1,2-1,3 copii”.
Şi a mai zis prof.dr. Gheţău: în 2050, populaţia României va ajunge la 15-16 milioane de locuitori, din cauza natalităţii scăzute şi a emigraţiei.
Nu ştiu cu precizie unde mă voi afla eu în 2050, dar sunt liniştit.… Citește mai mult
Lupta lui Vadim cu demonii continuă. Azi a înfrânt un executoar judecătoaresc de sex feminin
Imagini cu Corneliu Vadim Tudor în timpul luptelor cu executoarea. Un drac de femeia, care doreşte să pună în
aplicare o sentinţă judecătorească şi să-l de afară din sediul de partid.
Liderul o stropeşte cu apă şi îi zice: „Infractoareo, marş afară de aici!”.
Apoi, Tribunu’ s-a baricadat în sediu.
Urmează episodul 2. Gherilă? Jihad? Rezistenţă în munţi? Vom vedea.
Bovinizarea naţiunii
Am sfârşit 2010 cu un subiect legat de manele şi încep noul an aşijderea.
Da, pentru că, în primele minute ale lui 2011, pe trei posturi naţionale de televiziune se cântau manele. De frică, n-am mai butonat.
Tot mai sper ca domnii şi doamnele de la CNA – cei care pretind că se ocupă de puritatea morală a televiziunilor şi, implicit, a naţiei – să zică oarece despre bovinizarea românilor. Ar fi o atitudine legată de ceea ce, de regulă, numim demnitate.… Citește mai mult