Dani Oţil le va dezvălui învăţăceilor tainele interviului masochist

Am citit că Dani Oţil o să dea niscai lecţii de presă la o şcoală care va pregăti reporteri, prezentatori tv, cameramani ş.a.m.d.

Pentru cine nu ştie, Dani este iubitul Mihaelei Rădulescu ori unul dintre ei, însă, cu certitudine-i singurul care a reuşit să-i smulgă divei şi un interviu.

Sunt convins că la şcoala asta de presă, unde, înţeleg eu, Oţil va fi „invitat special”, le  va povesti celor din bănci şi cum era el cât pe ce să se prăbuşească atunci când, în cadrul respectivului interviu, Mihaela i-a mărturisit că-l iubeşte pe Mircea.… Citește mai mult

Mihai Tatuluci sau distribuţia şi succesiunea neîntrerupta în spaţiu şi timp, fără pierderea valorilor intermediare

Un reporter l-a întrebat pe Adrian Ursu: „Bun, şi de ce v-au ales pe voi doi (Adrian Ursu şi Oana Stancu – n.m.), nu puteau să-l dea afară pe Tatulici, spre exemplu, ca să arate muşchi de şef?”. Cel din urmă a răspuns: „Nu ştiu, totuşi Mihai Tatulici e elementul de continuitate…”

Domnule Ursu, mare adevăr ai grăit!

Continuitatea este şi proprietatea unei funcţii care poate trece de la o stare la alta, luând toate valorile intermediare, dar şi o categorie filozofică, desemnând distribuţia şi succesiunea neîntrerupta în spaţiu şi timp.… Citește mai mult

Sex şi neamprostie pe culmile ridicolului

Camerele de luat vederi montate de către procurori în pereţi şi computere i-au surprins pe vameşi nu doar gestionând şpaga, ci şi în ipostaze fierbinţi.

La Stamora Moraviţa şi Naidăş, doi poliţişti şi un vameş se masturbau în timp ce priveau un film porno pe ecranul computerului. Însă, camera ascunsă în acelaşi ecran îi imortaliza şi pe cei doi cu prohabul desfăcut.

Altă cameră de luat vederi ascunsă în perete a înregistrat o partidă de sex între un vameş şi o poliţistă, înconjuraţi de purcoaie de bani.… Citește mai mult

Preşedintele, huiduielile, viaţa, moartea şi tranziţia

Azi, preşedintele Traian Băsescu a fost huiduit şi fluierat pe tot parcursul discursului pe care l-a ţinut la Iaşi, de Ziua Unirii.

Văzând imaginile, mi-am amintit de vorbele lui Asimov:  „Viaţa e plăcută. Moartea e linişită. Tranziţia este problematică”.

Chiar aşa!  Fiindcă la fiecare început de mandat al preşedintelui nostru, tranziţia abia se afla la început de drum. A început o dată, a început şi a doua oară…  Aşa că, la sfârşit de mandat să aibă doar câţiva anişori. Mică, amărâtă, mult prea neştiutoare, dar perenă.… Citește mai mult

„Are sânge în păsărică!” – un compliment pentru Elena Udrea

Se numeşte Ion Rotaru. A fost primar la Piatra Neamţ. Acum este edilul peremist al comunei Alexandru cel Bun din Neamţ. Iubeşte femeile şi, într-o  şedinţă a Consiliului Judeţean, i-a făcut – credea el – un uriaş compliment Elenei Udrea.

„Spitalul acesta – spunea Rotaru – nu este al nostru, al comunei, nici al judeţului măcar. E al ţării, al Guvernului. Sigur, dacă ar fi la Guvern miniştri din ăia ca şi doamna ministru Udrea, care are sânge în păsărică, ar fi ceva.… Citește mai mult