Gabriela Firea, ghid de milostenie la rigoare, chiar şi când te afli în tramvai

Gabriela Firea ne învaţă cum să fim noi plini de compasiune faţă de amărâţii de pe trotuare atunci când circulam cu tramvaiul. Altfel nu scria: La săraci, poţi să faci o rugăciune scurtă: ‘Doamne, miluieşte-l!’, dacă nu poţi să-i dai, că eşti în tramvai şi el este pe trotuar.

Habar n-am însă de unde ştie Firea cum să identifici săraci şi, ulterior, să-i miluieşti în gând, acompaniat de glasul roţilor de tramvai – acolo unde e ca-n viaţă: te înghesui, te strecori – de vreme ce n-a mers decât extrem de rar cu acest mijloc de transport.… Citește mai mult

Aiuritor: Banii de la UE îi sunt buni doar lui Terheş, candidatul AUR; pentru noi, restul, fondurile europene ar fi toxice

Cristian Terheș, băgat de Liviu Dragnea în Parlamentul European pentru că aşa a vrut muşchiul fostului lider PSD, zice că banii europeni ne ţin în subdezvoltare. Adică, pe scurt, într-o emisiune în care Terheş dorea musai să demonstreze cum ridicolul poate atinge sublimul a spus că fondurile europene ar avea un impact negativ asupra dezvoltării României.

Cum toată lumea ştie că treaba sta exact invers, nici măcar nu încerc să comentez aberaţia pe care europarlamentarul o susţine la modul: Mă trage cineva de-o parte și-mi spune (…) Banii aceștia europeni se dau pe niște axe, pe niște segmente care de fapt te țin pe tine în subdezvoltare.… Citește mai mult

Clubul de Presă din parohia lui Cozmin Guşă şi Roşca Stănescu, doar o cacealma sau jalnică înșurubare pentru experimentare

Trâmbițata lansare a Clubului de Presă pe care Cozmin Guşă şi Sorin Roşca Stănescu, ca să-i amintesc doar pe ei, vor să-l clădească pe năsălia defunctului Club Român de Presă a fost doar o cacealma. Una care, în opinia mea, trebuia să convingă un crai bogat de la răsărit că investiția merită. De altfel, e de notorietate, o mare parte dintre cei care clamează că sunt gata să pună bazele noului edificiu de presă au un discurs aproape identic cu al propagandiștilor lui Putin de la Moscova.… Citește mai mult

Anca Alexandrescu sună «mobilizarea» după sancţiunea CNA sau vacanţa adevărului în extazul consoanelor grave

Anca Alexandrescu sună goarna mobilizării după ce a fost amendată de CNA. Ba chiar aflăm că telespectatorii ar răspunde la apel. Ce mai fonfleu!

Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) tocmai a sancţionat din nou Realitatea pentru o grămadă de gulgute, fonfleuri şi aberaţii pe care le difuzează. Motivul sancţiunii e legat de afirmaţii aiuristice din emisiunile Culisele statului paralel şi Deschide lumea. Referindu-mă doar la Culisele statului paralel, un fel suită de reglări personale de conturi ale Ancăi Alexandrescu, fostă pupilă a lui Dragnea, habar n-am ce va rezolva o altă sancţiune CNA.… Citește mai mult

Petre Daea şi bine remunerata sa «familie tradițională» din instituţiile aflate în subordinea ministerului pe care-l conduce

Am râs de ministrul Petre Daea atunci când spunea că lui nu-i sună niciodată mintea ocupat. Păi, iată, aşa e, nu-i sună. Omul e permanent pe recepţie întru mulţumirea rudelor bine adunate şi remunerate la instituţii din subordinea ministerul pe care-l conduce. O adevărată familie tradiţională. Adică, pe scurt, Daea îi are drept subalterni pe fiica sa, pe ginere, noră și soție. E un om de-a dreptul fericit. Are şi motive. Toţi împreună, umăr la umăr. De pildă, acum doi ani, a intrat în acest club select, după cum arată G4Media, şi Antonia Luchian (32 de ani), nora ministrului.… Citește mai mult