Conspiratorii ar fi vrut să-l discrediteze pe Pleşoianu întunecându-i raţiunea cu entuziasm. Amin

În loc să-şi recunoască înfrângerea, Liviu Pleşoianu, deputat PSD şi prezidenţiabil de Facebook – pe care un sondaj al Antenei3 ni-l indica drept viitor preşedinte, deşi, iată, n-a reuşit să strângă nici minimul semnăturilor de susţinere – plasează ridicolul pe culmi nebănuite încă.

Cât pe ce ca niscai conspiratorii de serviciu să-l ducă de râpă pe deputatul nostru. Ca să vezi conjuraţie!

Însă, vigilentul Pleşoianu şi-a dat seama că se afla în centrul unui complot de anvergură, care avea scopul să-l ducă direct în penal, aşa că, precum un temerar, l-a dejucat cu… mâna lui.

…Am luat la mână fiecare listă și am constatat că, în ultima zi, persoane anonime încercaseră să mă trimită direct în penal trimițându-mi câteva zeci de mii de semnături xeroxate color. A fost un plan bine pus la punct prin care s-a urmărit discreditarea mea mizându-se probabil pe faptul că entuziasmul îmi va întuneca rațiunea, mai ales sub presiunea ultimelor ore dinaintea termenului limită, scrie Liviu Pleşoianu pe pagina sa de Facebook.

I-a băgat dracu semnături false, peste 70 de mii, din câte se înţelege tot din relatările lui Pleşoianu, ca să se înfurie BEC, iar suveranistul nostru să ajungă la pârnaie, lângă fostul lui şef, Liviu Dragnea.

În loc ca Liviu Pleşoianu să recunoască, bărbăteşte, faptul că nu s-a putut înscrie în cursa pentru Palatul Cotroceni fiindcă a obţinut doar 146.328 de semnături de susţinere din cele 200 de mii necesare, aruncă duma cu discreditarea. Discreditare xerox color, dragă naţiune. Adicătelea, pierderea reputaţiei sale ar fi venit drept consecinţă a entuziasmului indus de conjuraţi cu scopul de-ai întuneca raţiunea. Scriam mai sus ridicol, dar, sincer, nu ştiu dacă-i vorba despre ridicol fără margini ori despre patologie. Nu exclud însă nici un exces de apologie a propriei ignoranţe.

Culmea însă, de data aceasta, nici Sputnik, vocea propagandei ruse, care-l suţine pe Pleşoianu încă de la apariţia sa pe scena politică (pentru atitudinea anti-UE, anti-NATO, mult apreciată de Moscova) nu i-a preluat povestea cu complotul. Probabil, a socotit că-i atât de tâmpită încât nu poate fi ambalată nici chiar în teancuri de perdele de fum.

Acesta era planul în ce mă privește… Cum să compromiți un om pe care nu îl poți agăța cu nimic, cum să-l duci direct în penal… N-a ținut!, mai scria Pleşoainu pe pagina sa de Facebook. Restul e tăcere.

Am rupt-o în fericire! Pleşoianu s-a enervat atât de rău, încât ne ameninţă că va spune nimic de 100 de ori mai tare

Un comentariu la „Conspiratorii ar fi vrut să-l discrediteze pe Pleşoianu întunecându-i raţiunea cu entuziasm. Amin”

  1. Cristoiu se dadea de ceasul mortii in Evenimentul Zilei. Plesoainu nu mai candideaza, doar el ii putea pune probleme lui Iohannis, spune ultimul stalinist. Problema e ca nici Cristoiu nu stie de ce nu a ajuns Plesoianu la BEC, dar incearca sa ne facem sa credem ca nu semnaturiele neprimite de candidat ar fi problma, ci statul paralel. De ce insa marel ziarist din Gagesti nu l-a sunat pe parlelul Plesoianu inainte sa scrie marel articol, doar l-a sustinut mai ceva decat rusii? E o intrebare elementara. Va spun eu, Plesoianu recunoastea ca nu a o obtinut decat 150000 de semanturi. Daca rescostea, articolul lui Cristoiu nu mai facea doua parale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.