Cum m-a făcut Liviu Mihaiu să mă laud încă o dată

La Caţavencu, Liviu Mihaiu mă scotea din sărite! Îmi venea să-l omor fiindcă, uneori, mi se părea enervant de obsedat de propriile trăiri.

Azi însă îi mulţumesc lui Mihaiu pentru că a păstrat fotografii de atunci. Le-am descoperit în urmă cu două zile. Rar am avut aşa o mare bucurie. Cine păstrează o imagine veche, salvează memoria. Nu-i glumă.

Adevărat, scrie Liviu, cât de tineri şi încrezători în viitor eram în urmă cu 20 de ani. Ce nu apare în articolul postat pe blogul său şi doresc să se ştie – după ce băieţii de la Europa Liberă (care, în ’90,  pentru noi erau nişte zei) au ajuns în România,  primul drum l-au făcut  la Caţavencu.… Citește mai mult

Ioan Groşan şi Securitatea – o dramoletă „foarte tristă”

Poveste legată de eventuala colaborare a  lui Iona Groşan cu poliţia politică nu-i chiar aşa de nouă. Pe de altă parte, are momente ilare pe care nici măcar scriitorul nu le-a imaginat în cărţile sale. Pe la sfârşitul anilor ’90, am scris un comentariu – bazat pe o declaraţie a lui Groşan, publicată de Mihai Pelin în „Cartea Albă a Securităţii/ Istorii literare şi artistice 1969-1989”, Editura Presa Românească, 1996 – în care arătam că ar fi bine ca scriitorul să clarifice relaţiile sale cu Securitatea.Citește mai mult

De ce n-a putut Gheorghe Zamfir să le cânte invitaţilor lui Ion Ţiriac

Am citit că naistul Gheorghe Zamfir i-a dezamăgit pe invitaţii lui Ion Ţiriac la vânătoarea de mistreţi de la Balc.

Zamfir ar fi cântat doar vreo trei piese, fără tragere de inimă, apoi a vorbit verzi şi uscate la microfon, spre dezamăgirea celor prezenţi, care aşteptau un spectacol de zile mari.

Îl înţeleg pe marele artist. Poţi să cânţi unor oameni care se pregătesc să măcelărească pese o sută de mistreţi? Cred că e imposibil, fie că oamenii ăia se numesc Wolfgang Porsche (moştenitorul Porsche), Klaus Mangold( preşedinte la Daimler Chrysler) ori George Marsan (primarul din Monaco).… Citește mai mult

Preşedintele, huiduielile, viaţa, moartea şi tranziţia

Azi, preşedintele Traian Băsescu a fost huiduit şi fluierat pe tot parcursul discursului pe care l-a ţinut la Iaşi, de Ziua Unirii.

Văzând imaginile, mi-am amintit de vorbele lui Asimov:  „Viaţa e plăcută. Moartea e linişită. Tranziţia este problematică”.

Chiar aşa!  Fiindcă la fiecare început de mandat al preşedintelui nostru, tranziţia abia se afla la început de drum. A început o dată, a început şi a doua oară…  Aşa că, la sfârşit de mandat să aibă doar câţiva anişori. Mică, amărâtă, mult prea neştiutoare, dar perenă.… Citește mai mult

Ne-am scos! Manele la export. „Az’ noapte m-am îmbătat”

Florin Salam a debutat la BBC.

DJ Rob da Bank, cunoscut ca un specialist în muzică electronică, l-a invitat în emisiunea sa de la  BBC Radio One pe Shantel (Ştefan Hantel). Cel din urmă, originar din România, n-a venit cu mâna goală, ci cu un CD al lui Florin Salam, pe care l-a prezentat drept interpret de manele – un fel de muzică  a interlopilor.

În viziunea lui Shantel, manelele ar fi ultima fiţă, la mare căutare în România. El anticipează şi că, în doi ani, vor ajunge în Austria şi în Germania.… Citește mai mult