Crin Antonescu, un interimar cu simţul răspunderii. Aruncă piatra în sus, pe verticală

Presat de evenimentele arzătoare, Crin Antonescu, iubitul nostru preşedinte interimar, cugetă. Adânc, susţin lăudătorii, ba chiar abisal, zic eu.

„Acum (susţinea Antonescu), dacă acest referendum nu avea loc, dacă această suspendare nu avea loc, din toamnă riscam să avem chiar violenţe sociale (…). Şi celor care azi pun în cârca unui procedeu democratic – referendumul – devalorizarea leului, acelora le spun: care ar fi fost valoarea leului dacă, Doamne fereşte!, în toamnă asistam la reizbucnirea unor tensiuni sociale cu altă intensitate, cu altă violenţă decât au fost ele în ianuarie?”.… Citește mai mult

Un răgaz inutil pentru Băsescu, Antonescu, Ponta

Curtea Constituţională amână decizia legată de referendum până la sfârşitul lunii august. Nimeni nu ştie cu precizie ce doreşte Curtea. Pe de altă parte, cineva, acolo sus, oare chiar vrea să afle cu adevărat numărul alegătorilor? Mă îndoiesc profund. Pentru că, dacă cifra este cu mult diferită de cea oferită de către ministrul Rus înaintea votului, scandalul nu se va mai opri în veci – mai ales pe plan extern. Iar povestea cu loviluţia o vom privi, aşa, doar ca pe o pată de culoare.… Citește mai mult

O notă de plată pentru un război al flegmelor

După războiul flegmelor generat de suspendarea lui Traian Băsescu, am ajuns într-o situaţie cum nu se poate mai proastă, iar nota de plată e de-a dreptul uriaşă.

De altfel, specialiştii explică foarte bine starea de fapt. Iată doar unul dintre aspecte: „Că a fost sau nu puci ori lovitură de stat, investitorii nu se mai interesează de amănunte, ei rămân doar cu ideea centrală şi, odată speriaţi, e greu să-i mai întorci.”

În ce priveşte referendumul, a relevat, încă o dată, că venim de nicăieri şi mergem niciunde.… Citește mai mult

Până ce Băsescu, Antonescu şi Ponta nu vor striga: „Operaţia a reuşit, pacientul e mort!”, nu se vor lăsa

Incredibil! Traian Băsescu, Crin Antonescu şi Victor Ponta sunt fericiţi. Toţi trei jubilează. În faţa ochilor nu văd decât partea plină a paharului. S-au îmbătat cu apă rece, dar se tem să revină la realitate. Să recunoască faptul că, de fapt, referendumul i-a făcut KO.

În timp ce liderii noştri suspendaţi, interimari ori numiţi, sunt la pământ, Românica-i praf şi pulbere. Dar  – atenţie! – nu asta-i partea cea mai rea, ci faptul că ţara s-a împărţit în două. Între oameni s-a căscat o prăpastie aproape de netrecut cu consecinţe greu de anticipat.… Citește mai mult

Marinela Niţu, maximă transparenţă într-un spectacol trist, cu oarece audienţă

Despre Miron Cozma şi mineriadele sale se vorbeşte doar la trecut. În ce-l priveşte, momentan, vax audienţă, motiv pentru care s-a recurs la varianta B: sânii încă siliconaţi ai Marinelei Niţu.

Aşa că soţioara Luceafărului huilei a intrat în valuri încredinţată că pentru a se afla în centrul atenţiei nu-i suficient să fie doar stupidă, trebuie să aibă şi bune maniere. Iar doamnă chiar le posedă. Pentru că, după cum se vede, nu-i lipsesc ochelarii de soare, un accesoriu absolut obligatoriu în mare.… Citește mai mult