Se va duce Mircea Diaconu – cel care, în campanie, zicea că n-are linişte – să spele vase, aşa cum declara recent? Vom vedea ce zic şi păpuşarii.
N-am înţeles de ce juca Diaconu rolul supăratului şi bombănea după anunţarea primului exit-poll. Atunci când se taie firul, marioneta cad grămadă. E ştiut. Ba chiar consemnez căderea de la Ateneu drept o primă mişcare independentă.
Doar nu credea Diaconu că românii sunt atât de tâmpiţi încât să-l trimită în turul doi. Sau se aştepta să umple electoratul de admiraţie dacă joacă un rolul asemănător cu cel al lui Spirache din Titanic Vals?
N-avea cum să spere la nimic, după ce, în campanie, a debitat prostii cu ghiotura, pe care le credea inteligente, precum: Președintele nu trebuie să facă el nimic, fac ceilalți ori Dacă nu câștig, o iau ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic. Mă duc acasă, spăl vase, fac ce face un tată, un bunic… Tot Diaconu declara, înainte de primul tur, că vrea să mute şi Preşedinţia de la Palatul Cotroceni.
Dacă e să mă refer doar la povestea cu spălatul vaselor: dumă de sus până jos. Nu de alta, dar chiar şi dacă păpuşarii se schimbă, marionetele rămân. Cine ştie la ce va mai fi bun actorul nostru.
Citeşte şi:
Mircea Daiconu zicea ca a fost facut „cu sila” membru PCR, cand era foarte tanar. Acum spun ca se duce sa spele vase. Minte si intr-un caz si in altul. Nu a fost facut cu sila comunist. A dorit inca din scoala sa stea sub flamura rosie, ocrotitoare. Nu se duce sa spele vase fiindca are o mare avere de administrat. Averea lui e facuta din politica.
Diaconu, declaratie mai veche din presa copy paste: „Am fost membru PCR, am fost unul dintre cei mai tineri membri PCR, am fost făcut cu sila în anul II de facultate, după note, iar în 1989 eram un foarte bătrân membru de partid”.