Despre prostie: Dacă scuturi uşor ideile creţe ale Danei Budeanu ori ale lui Selly, imediat încep să se împrăştie

Am încercat mereu să combat faptul că prostia ar fi infinit mai fascinanta decât inteligența, care, totuşi ar avea limitele ei, dar trebuie să recunosc, n-am reuşit să vin cu argumente beton. Mai am însă oarece satisfacţie: chiar dacă prostia e nemărginită, prostul e bine împrejmuit în imensitatea ei, deşi nu prea-mi foloseşte la nimic.

De pildă, un bun exemplu al neroziei autohtone îl dau niscai influencerii şi influencerele: minţi înguste, infatuare maximă. Unul dintre ei este imberbul Selly, despre care am mai scris.… Citește mai mult

De ce nu sunt solidar cu Antena 3

După un an şi jumătate de la condamnarea lui Dan Voiculescu în cazul privatizării Institutului de Chimie Alimentară, ANAF a emis ordinul prin care posturile de televiziune ale familiei Voiculescu trebuie să elibereze clădirile din care emit, intrate acum în proprietatea statului. Ordinul a fost emis după ce magistraţii au stabilit că evacuarea este legală.

Aşadar, de ce nu sunt solidar cu Antena 3. Pentru că, încă de la început, respectivul post tv a clamat că se pune doar în slujba publicului, dar, în realitate, n-a urmărit decât interesele politice şi economice ale familiei lui Dan Voiculescu.… Citește mai mult

Antena 3 faţă cu Laura Codruţa Kovesi

Aştept cu interes verdictul final în procesul intentat Antenei 3 de către şi şefa DNA. Deocamdată, respectivul post tv a pierdut prima rundă cu Laura Codruţa Kovesi şi trebuie să-i plătească, în solidar cu Mihai Gâdea, Răzvan Savaliuc, Bianca Nae și Mugur Ciuvică, daune morale în valoare de 250.000 de lei, dar sentinţa nu-i definitivă.

În iunie 2014, Kovesi a dat în judecată Antena 3, ca şi pe cei patru enumeraţi mai sus, reclamând faptul că în emisiunea ”Sinteza Zilei” din 19 iunie 2014 a fost acuzată că a mușamalizat anchetă în dosarul în care se efectuau cercetări față de Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, și Mircea Băsescu.… Citește mai mult

Osteneala lui Mihai Gâdea faţă cu răspunsurile nedesluşite ale lui Traian Băsescu

La Antena 3,  Mihai Gâdea încerca să ne convingă de faptul că, dacă lui Dominique Strauss-Kahn i s-a înscenat violul de care-i acuzat, cum susţine un ziarist, e posibil ca Băsescu să pună în cârca politicienilor din opoziţie tot felul de acuzaţii grave, fără acoperire – că tot vin alegerile din… noiembrie 2012.

Nu pot înţelege în ruptul capului de ce este nevoie să pleci de la Strauss-Kahn ca să ajungi la Băsescu ori Elena Udrea. Lansezi un atac atât de sofisticat la adresa preşedintelui, fără argumente, cu o grămadă de elemente SF, doar ca să arăţi telespectatorilor că i-ai citit gândurile, deşi el „se cere” aproape în fiecare zi.… Citește mai mult