Încercând să zboare din nou agăţat de un balon de săpun, Năstase l-a dat în judecată pe Iohannis

Sperâd că, dacă manifestă un plus de aroganţă, nu i se mai văd condamnările, Adrian Năstase l-a dat în judecată pe Klaus Iohannis, motivând că i-a retras decorația Steaua României. Tărăşenia asta chiar m-a costat un zâmbet. Parcă-l şi văd pe Năstase încercând să zboare din nou agăţat de un balon de săpun.

Fostul premier Adrian Năstase a primit, în 2002, Ordinul Steaua României în grad de Mare Cruce. Însă el a fost condamnat definitiv în 2012 şi 2014. Patru ani de închisoare cu executare în dosarul Zambaccian, pentru şantaj şi luare de mită; doi ani de închisoare cu executare în dosarul Trofeul calităţii, pentru folosirea influenței sau autorității funcției de președinte al unui partid în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite. Cele două condamnări au fost contopite, iar pedeapsa a fost de 4 ani şi 6 luni închisoare. Efectiv, Năstase, singurul premier condamnat după 1989, a executat 500 zile de închisoare.

Până ce instanţa va da un verdict, îi reproşez preşedintelui Iohannis că nu i-a retras ordinul mai devreme. Politicieni precum Năstase, care se cred că s-au născut cu o dezlegare perpetuă la nectarul interzis muritorilor de rând, trebuie arătaţi exact aşa cum sunt. Adicătelea, până la urmă, ca să-l citez chiar pe Adrian Năstase în vremea în care emitea reflecții adânci: Să deconectăm pepenele cel mare de la vrej!

În rest, sunt 12 persoane condamnate penal care și-au pierdut decorațiile, acordate în marea majoritate de Ion Iliescu în ultimul lui mandat de președinte, pentru că în primele două mandate ale lui Iliescu Steaua României nu exista – fusese interzisă de comuniști. Printre cei care au rămas fără decorații se află Adrian Năstase, Dan Voiculescu, Miron Mitrea, Adrian Severin, Gheorghe Mencinicopschi.

2 comentarii la „Încercând să zboare din nou agăţat de un balon de săpun, Năstase l-a dat în judecată pe Iohannis”

  1. Trist e atunci cand musiu Nastase are o intalnire cu el insusi, iar asta se petrece din ce in ce mai des. Si nu doar prietenii stiu de ce.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.