Mihai Tudose: După ce l-am cunoscut pe Ponta, am început să îl regret pe Dragnea

PSD şi-a mărit numărul de europarlamentari şi prin bunăvoinţa lui Victor Ponta. Aşa-i viaţa, complexă şi plină de neprevăzut sau unde dai şi unde crapă.

Marcel Ciolacu, preşedintele interimar al PSD, susţinea, într-o conferinţă de presă la Brăila, că Mihai Tudose, fost premier, mazilit de Liviu Dragnea, tocmai reîntors în PSD, n-ar fi un traseist politic. În acelaşi timp, Tudose îl înfiera cu mânie proletară pe Victor Ponta, care, din câte constat, deocamdată tace.

(…) Nu cred că am greşit când am plecat din PSD, am greşit că am plecat la PRO România pentru că, după ce l-am cunoscut pe domnul Ponta, am început să îl regret pe Dragnea, a declarat Mihai Tudose, la Brăila, citat de Agerpres.… Citește mai mult

Manda zice că n-o să mai susţină proşti în funcții publice. Dacă se supără Olguţa Vasilescu, s-ar putea să ajungă fiul ploii

Claudiu Manda, soţul Olguţei Vasilescu, vrea să fie din nou remarcat. De data asta însă, riscul e mare. Se poate înfuria consoarta, care, iată, ar fi făcut campanie electorală pentru o fraieră.

Manda le-a spus celor din PSD că n-o să mai susțină proști în funcții publice. Trimiterea pare a fi la Viorica Dăncilă. În timpul campanei pentru prezidenţiale, Manda şi Dăncilă au avut un schimb dur de replici într-o ședința a conducerii PSD, după ce fostul premier ar fi aflat că există o înregistrare în care colegul de partid o cataloga drept proastă.… Citește mai mult

Negoiţă visează la o misiune imposibilă: PSD trebuie să ceară scuze pentru că i-a susţinut pe Dragnea, plecat în cătuşe, şi pe Dăncilă

Robert Negoiţă, primarul sectorului 3, îmi pare un fachir care meditează în poziţii imposibile la misiuni imposibile. Cuprins de fantezie, Negoiţă pune condiţii cu neputință de realizat pentru ca el să revină în PSD.

Robert Negoiţă pe pagina de Facebook, sub titlul Scrisoare deschisă adresată conducerii PSD, membrilor PSD și opiniei publice: …PSD trebuie să-și ceară scuze românilor pentru că l-au susținut în funcția de președinte al partidului și de președinte al CAMEREI DEPUTAȚILOR (a treia funcție publică în stat) pe Liviu Dragnea, o persoană malefică, rău intenționată, care, în ciuda evidențelor, a fost susținut în aceste funcții până când a plecat din ele în cătușe, dar (….)… Citește mai mult

Alina Mungiu-Pippidi s-a convertit: Mai nou, are simptome antiamericane

Lovită de o indigestie politică, Alina Mungiu Pippidi are simptome de americanofobie.

În pofida faptului că România a avut o poziţie rezervată faţă de tensiunile dintre SUA şi Iran, analista noastră susţinea ieri, hodoronc-tronc, că noi ne-am repezit să ne solidarizăm fără rezerve cu americanii. Din acest motiv, afirma ea, cu o inconştienţă deja consacrată, riscăm să avem un conflict cu iranienii, care, spunea tot Mungiu-Pippidi, au anunțat că vor retalia ”asimetric”, vor lovi unde găsesc un front mai vulnerabil, nici într-un caz doar în americani sau pe fronturile apropiate din Orientul Mijlociu.Citește mai mult

Oareșicum confuză, Olguţa Vasilescu ia în băşcălie electoratul: Aţi mers ca fraierii şi aţi votat după lozinci

Voioşia sărbătorilor, probabil, o face pe Lia Olguţa Vasilescu să confunde marile momente politice. Altfel, nu-i certa pe alegători că au votat după lozinci, în pofida PSD. Ciudat, că-mi aduc bine aminte, alegerile de anul trecut au fost europarlamentarele (dar nu la acestea se referă ea în texul de mai jos) şi cele prezidenţiale. Cele din urmă au stabilit preşedintele, iar parlamentarele, care stabilesc şi echipa guvernamentală, responsabilă cu deciziile despre care vorbeste Vasilescu mai jos, urmează.

…Nu ar fi mai simplu sa recunoasteti ca ati mers ca fraierii si ati votat dupa lozinci?Citește mai mult